Tulburările de personalitate reprezintă moduri relativ rigide de a percepe, reacționa și relaționa cu alte persoane și evenimente. Aceste tipare reduc semnificativ șansele individului de a avea relații sociale eficiente și satisfăcătoare pentru sine și pentru ceilalți.
Fiecare dintre noi are modalități specifice și caracteristice de a interacționa cu ceilalți și de a face față evenimentelor (trăsături de personalitate). De exemplu, unele persoane caută ajutor și sprijin în fața problemelor, în timp ce altele preferă să le confrunte singure. Unii indivizi tind să minimizeze dificultățile, pe când alții le exagerează.
Persoanele capabile să se adapteze eficient la diverse situații își pot ajusta comportamentul atunci când stilul lor obișnuit devine ineficient. În schimb, indivizii cu o tulburare de personalitate sunt rigizi și răspund în mod inadecvat provocărilor vieții. Relațiile lor cu familia, prietenii și colegii devin dificile, nesatisfăcătoare și conflictuale, iar cei afectați sunt adesea evitați.
Aceste tipare dezadaptative apar de obicei în adolescență sau la începutul maturității și tind să rămână stabile în timp.
Tulburările de personalitate: simptome și consecințe
Majoritatea persoanelor cu o tulburare de personalitate sunt nemulțumite de viața lor și suferă din această cauză. Ele întâmpină numeroase dificultăți interpersonale, fie la locul de muncă, fie în situațiile sociale. Simptomele depresive, anxietatea, abuzul de substanțe și tulburările alimentare sunt frecvente.
Indivizii afectați nu sunt conștienți că gândirea și comportamentele lor sunt inadecvate și disfuncționale, motiv pentru care rareori caută ajutor specializat. De obicei, prietenii sau membrii familiei sunt cei care le recomandă consultarea unui specialist, deoarece comportamentul lor creează dificultăți semnificative celor din jur.
Când aceștia caută ajutor, o fac adesea din cauza problemelor de zi cu zi cauzate de tulburarea lor de personalitate sau din cauza unor simptome supărătoare, precum anxietatea, depresia sau abuzul de substanțe. Cu toate acestea, tind să creadă că dificultățile lor sunt generate de alți oameni sau de circumstanțele vieții, pe care consideră că nu le pot controla.
Cele trei clustere ale tulburărilor de personalitate
Tulburările de personalitate sunt grupate în trei categorii:
Cluster A: caracterizat prin comportamente ciudate sau excentrice
Cluster B: definit prin comportamente dramatice sau impulsive
Cluster C: marcat de conduită anxioasă sau inhibată
Diagnosticul și testele pentru tulburările de personalitate
Există teste specifice care pot ajuta la identificarea tulburărilor de personalitate. Cu toate acestea, un specialist pune diagnosticul pe baza istoricului de viață al pacientului, căutând tipare recurente de gândire și comportament dezadaptative.
Aceste modele devin evidente atunci când persoana refuză să le schimbe, în ciuda consecințelor negative. Psihoterapeutul poate, de asemenea, să consulte persoanele apropiate pacientului pentru a obține informații suplimentare.
Tratament și terapie
Tratarea simptomelor de anxietate, depresie și alte tulburări emoționale este prioritară. Terapia medicamentoasă poate fi de ajutor, utilizându-se adesea inhibitori selectivi ai recaptării serotoninei (SSRI) pentru reducerea depresiei și impulsivității. Medicamentele anticonvulsivante pot ajuta la controlul acceselor de furie și al comportamentelor impulsive, iar risperidona s-a dovedit eficientă în tratarea depresiei și depersonalizării din tulburarea borderline.
Cu toate acestea, medicația nu modifică trăsăturile de personalitate. Deoarece acestea se dezvoltă pe parcursul multor ani, tratamentul necesită o durată îndelungată.
În trecut, se credea că psihoterapia nu este eficientă pentru tulburările de personalitate, dar s-a demonstrat că anumite forme, în special terapia cognitiv-comportamentală, pot ajuta persoanele afectate.
De obicei, un tratament de scurtă durată nu este suficient pentru a vindeca o tulburare de personalitate, deși unele schimbări pot apărea mai rapid decât altele. Modificarea unor comportamente poate dura câteva luni sau un an, în timp ce ajustarea atitudinilor interpersonale necesită mai mult timp.
De exemplu, în cazul tulburării de personalitate dependente, o schimbare comportamentală ar putea fi exprimarea mai clară a sentimentelor și dorințelor. În schimb, o schimbare interpersonală ar putea însemna asumarea responsabilităților personale sau realizarea activităților fără sprijin constant din partea altora.
Deoarece persoanele cu tulburări de personalitate nu percep propriul comportament ca fiind problematic, trebuie să fie confruntate în mod repetat cu consecințele negative ale gândurilor și acțiunilor lor. Psihoterapeutul trebuie să le sublinieze constant impactul disfuncțional al comportamentului lor, folosind, atunci când este posibil, exemple din relația terapeutică.
Uneori, este necesar ca terapeutul să stabilească limite clare în relația cu pacientul, cum ar fi interzicerea agresiunilor verbale sau a țipetelor ca modalitate de exprimare a furiei. Astfel de situații pot constitui o oportunitate valoroasă pentru pacient de a conștientiza impactul comportamentului său asupra celorlalți și de a învăța strategii alternative mai adecvate.
Participarea familiei la tratament este adesea utilă și uneori esențială, deoarece membrii familiei pot, fără să își dea seama, să întărească comportamentele problematice ale pacientului.
De asemenea, terapiile de grup, terapia familială, tratamentele rezidențiale și grupurile de auto-ajutor pot contribui la schimbarea comportamentelor sociale disfuncționale.
Psihoterapia individuală rămâne însă elementul central al tratamentului. Într-un cadru terapeutic bazat pe încredere și colaborare, pacientul poate înțelege sursele suferinței sale, recunoaște tiparele sale de comportament disfuncționale (manipulare, lipsă de empatie, aroganță, neîncredere, evitare etc.) și învăța modalități mai sănătoase de a relaționa.